Înalta Curte din Nord Gauteng a anunţat miercuri că este neconstituţională retragerea Africii de Sud din Curtea Penală Internaţională (ICC), însă ministrul Justiţiei susţine că această retragere rămâne în vigoare în ciuda hotărârii magistraţilor din Pretoria, transmite DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Africa de Sud a anunţat în luna octombrie că se va retrage din ICC, întrucât apartenenţa la această organizaţie internaţională a reprezentat un obstacol în ceea ce priveşte implicarea ţării în soluţionarea numeroaselor conflicte din Africa.

În acel moment, ministrul Justiţiei a atras atenţia asupra unui incident din 2015, atunci când preşedintele sudanez Omar al-Bashir a participat la un summit al Uniunii Africane din Johannesburg. Bashir este acuzat de comiterea unor crime de război de către ICC, care a cerut arestarea sa în Africa de Sud.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Însă, autorităţile sud-africane nu au respectat această solicitare, insistând că preşedintele sudanez beneficiază de imunitate diplomatică.

Opoziţia de la Alianţa Democratică a dat în judecată executivul, susţinând că ministrul Masutha şi-a depăşit atribuţiile legale atunci când a anunţat retragere din ICC, fără să ceară aprobarea Parlamentului.

”Această acţiune a fost una neconstituţională, iraţională şi greşită din punct de vedere procedural”, a argumentat Alianţa Democratică.

Înalta Curte din Nord Gauteng a decis că puterea de gestionare a tratatelor internaţionale aparţine executivului, însă acesta trebuie să obţină în prealabil aprobarea Parlamentului.

Burundi şi Gambia au anunţat anterior că au de gând să se retragă din ICC. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.