În decurs de o lună, 121 de copii ucraineni au fost ucişi, iar 167 au fost răniţi în Războiul din Ucraina, anunţă Procuratura Generală ucraineană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Războiul din Ucraina conduce la deplasări masive şi la fluxuri de refugiaţi, condiţii susceptibile să provoace o creştere brutală a exploatării şi o mare criză a protecţiei copiilor”, avertizează într-un comunicat directoarea regională în Europa şi Asia Centrală a UNICEF Afshan Khan.

”Copiii deplasaţ riscă să fie despărţiţi de familie, să fie exploataţi şi să devină victime ale trafcului de persoane”, avertizează ea.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Ei au nevoie ca guvernele din regiune să intervină şi să implementeze măsuri pentru a le asigura siguranţa”, îndeamnă directoarea UNICEF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.