Cumnata regelui Charles, Sophie, ducesa de Edinburgh a Marii Britanii, a vizitat Ucraina, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu soţia sa, Olena, în prima călătorie în această ţară a unui membru al familiei regale britanice de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, a anunţat luni Palatul Buckingham, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sophie, în vârstă de 59 de ani, soţia fratelui mai mic al regelui Charles, prinţul Edward, a făcut această vizită surpriză în numele Ministerului britanic de Externe pentru a-şi arăta solidaritatea cu cei afectaţi de război şi ca parte a activităţii sale de a susţine supravieţuitoarele violenţei sexuale legate de conflict, a precizat Palatul într-un comunicat.

"Este adevărat că femeile şi fetele plătesc cel mai mare preţ în ceea ce priveşte costul uman atunci când vine vorba de modul în care sunt afectate, de modul în care pot fi folosite ca arme de război", a spus ea într-un discurs rostit în timpul vizitei. "Violul este folosit pentru a înjosi, pentru a degrada şi pentru a distruge, iar noi trebuie să avem rezultate mai bune în încercarea de a preveni acest lucru", a adăugat ea.

Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Ministerul de Externe a precizat că ducesa Sophie şi-a prezentat condoleanţele faţă de cei care şi-au pierdut viaţa la Bucea, un oraş din apropierea Kievului unde forţele ruseşti sunt acuzate că au comis crime de război, inclusiv execuţii şi violuri, înainte de a fi recucerit în urmă cu doi ani.

Ea s-a întâlnit cu supravieţuitoare ale violenţei sexuale legate de conflict şi cu supravieţuitori ai torturii, a precizat ministerul, precum şi cu copii care au fost aduşi înapoi în Ucraina după ce au fost separaţi de familiile lor şi duşi în Rusia.

Ea s-a întâlnit, de asemenea, cu femei voluntare care şi-au ajutat comunităţile să facă faţă consecinţelor atacurilor prin activităţi de îngrijire a sănătăţii mintale pentru copii.

Marea Britanie a fost unul dintre cei mai vocali şi activi susţinători ai Ucrainei de la invazia rusă şi a promis un sprijin nemilitar de peste 4,7 miliarde de lire sterline (5,91 miliarde de dolari).

De-a lungul anilor, ducesa a vizitat o serie de ţări pentru a evidenţia impactul conflictelor istorice şi în curs de desfăşurare. Vizita ducesei Sophie în Ucraina urmează vizitelor anterioare pe care le-a făcut în ţări precum Kosovo, Sierra Leone, Sudanul de Sud, Republica Democratică Congo şi Columbia pentru a asculta mărturii directe de la victimele violenţei sexuale legate de conflicte.

"Am întâlnit atât de mulţi ucraineni minunaţi în Regatul Unit, care şi-au găsit un cămin acolo", a spus ea, înainte de a adăuga că "inimile lor rămân aici".

"Ei ar dori să se întoarcă acasă într-o zi şi sperăm că acest lucru se va întâmpla", a adăugat ea.

Ducesa s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu prima-doamnă, Olena Zelenska. Sophie le-a transmis, de asemenea, un mesaj privat într-o scrisoare din partea regelui. Ea a vizitat o catedrală împreună cu prima-doamnă în capitala Kiev, relatează SkyNews.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.