Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow i-a invitat pe deputaţi să se reunească din nou miercuri, la ora locală 11.30 (13.30, ora României), în urma hotărârii Curţii Supreme prin care a găsit ”ilegală” suspendarea Parlamentului de către premierulBoris Johnson, relatează AFP şi Reuters.
”Am cerut autorităilor Camerei (Comunelor) să pregătească nu rechemarea - prorogarea era ilegală şi nulă -, ci reluarea lucrărilor Camerei Comunelor”, a declarat Bercow presei.
"The prorogation was unlawful and is void"
Commons Speaker John Bercow says MPs will return tomorrow morning, adding the Supreme Court ruling that Parliament's suspension was unlawful is "clear and unmistakable"https://t.co/9Xo7vYiWSN pic.twitter.com/J2PqENMPQY — BBC Politics (@BBCPolitics) September 24, 2019
”Mai precis, am cerut autorităţilor Camerei să ia măsurile necesare pentru ca Camera Comunelor să se poată întruni mâine la ora (locală) 11.30 (, ora României)”, a precizat John Bercow.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...