Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat vineri că Statele Unite ar fi preferat ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, dar respectă rezultatului referendumului privind Brexit, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Trebuie să spun că am aşteptat un rezultat diferit. Am fi preferat un rezultat diferit (...), dar Statele Unite au o prietenie veche cu Marea Britanie, iar această relaţie foarte specială va dura”, a afirmat el într-un discurs la Dublin.

"Respectăm în totalitate decizia pe care au luat-o”, a adăugat el.

Preşedintele american Barack Obama urma să discute vineri cu premierul David Cameron despre rezultatul referendumului.

Pe parcursul campaniei electorale, autorităţile de la Washington au declarat în repetate rânduri că ar prefer ca Marea Britanie să rămână în UE şi chiar au avertizat că, în cazul unui Brexit, negocierea unui acord comercial cu Londra nu va fi printre priorităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.