Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Fraţa că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian, SNCTA, susţinut de sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT), a lansat un apel la grevă pentru data de 25 aprilie 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În acest context, mişcarea de protest ar putea afecta semnificativ traficul aerian, fiind estimată o reducere cu aproximativ 60-70% a zborurilor programate joi, 25 aprilie 2024, pe principalele aeroporturi din statul francez”, a transmis, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, cetăţenii români interesaţi sunt sfătuiţi să se informeze cu privire la programul de zbor şi/sau la eventuale întârzieri/anulări, prin contactarea companiilor aeriene, precum şi să consulte paginile web ale aeroporturilor de pe teritoriul Republicii Franceze.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefoane de urgenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://paris.mae.rohttps://cgparis.mae.ro/https://lyon.mae.rohttps://marsilia.mae.rohttps://strasbourg.mae.rowww.mae.ro.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.