Poliţiştii din Vâlcea au descoperit peste o sută de persoane care petreceau într-un club din localitatea Amărăşti. Pe numele a patru dintre cei aflaţi în club fuseseră emise decizii de carantinare, în contextul pandemiei de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Astfel, începând cu ora 00:00, poliţiştii au descins în incinta unui club din comuna Amărăşti, unde au întrerupt activitatea acestuia, care era în plină desfăşurare contrar legislaţiei în vigoare, fiind legitimate 115 persoane, constatându-se şi faptul că 4 dintre acestea nu respectau măsura carantinării la domiciliu. Persoanele identificate în incinta clubului, cât şi operatorul economic, care nu a respectat măsura referitoare la suspendarea temporară a activităţii, au fost sancţionate conform legislaţiei în vigoare”, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în acest judeţ au fost controlate alte cinci obiective economice, 56 de autovehicule şi alte 78 de persoane au fost legitimate.
În cadrul acţiunilor pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 123 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum de 129.440 de lei. Cele mai multe amenzi, respectiv 116, au fost date în baza Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19. 
La acţiunile din noaptea de sâmbătă spre duminică au participat inclusiv luptători de la serviciul de acţiuni speciale al poliţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.