Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi, într-un accident rutier produs lângă Lugoj, judeţul Timiş, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un TIR. Şoferul autotrenului a suferit un atac de panică. A fost alertat şi elicopterul SMURD, pentru a interveni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier pe DN 6, localitatea Lugojel. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 9 pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj. De asemenea, a fost alertat şi elicopterul SMURD”, transmite ISU Timiş.
 
În accident a fost implicat un autotren în care se afla şoferul, care este evaluat la faţa locului, prezentând atac de panică, şi un autoturism în care se afla şoferul care, în urma impactului, a rămas încarcerat. 
 
”Din păcate, victima încarcerată (sex masculin) prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, arată ISU Timiş.
 
Pompierii lucrează pentru extragerea victimei şi asigurarea măsurilor PSI necesare.
 
"Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre Caransebeş înspre Lugoj, iar în dreptul kilometrului 490 + 300 de metri a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat, care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului de 46 de ani", spun reprezentaţii IPJ Timiş.
 
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.