Pompierii din judeţul Cluj au avut, doar pe parcursul zilei de sâmbătă, 16 intervenţii pentru stingerea unor incendii de vegetaţie, unele durând mai multe ore. Aceştia atrag atenţia că, din cauza acestor incendii, echipajele de pompieri sunt dislocate în zone greu accesibile şi ar putea ajunge cu dificultate înapoi în oraşe, în cazul unor alte situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
”Suntem nevoiţi să tragem un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolul reprezentat de incendiile de vegetaţie uscată atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru bunurile şi chiar vieţile oamenilor. În plus, din cauza acestor intervenţii, echipajele de pompieri sunt dislocate în zone greu accesibile, riscând să ajungă cu dificultate înapoi în oraşe, în cazul producerii unei situaţii de amploare. Până la ora remiterii acestei informări, pompierii clujeni au intervenit, numai pe parcursul zilei de 2 martie 2024, la 16 intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată”, au arătat, sâmbătă seară, reprezentanţii ISU Cluj.
 
Astfel, s-au primit solicitări din localităţile Sântejude, Buneşti, Jichişu de Jos, Fizeşu Gherlii, Iara, Copăceni, Şaula, precum şi din apropierea oraşelor Cluj-Napoca şi Gherla. 
 
O misiune de amploare, care a durat mai multe ore, a avut loc în localitatea Fizeşu Gherlii. Ajutaţi de SVSU Gherla, pompierii de la Detaşamentul Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe o suprafaţă de aproximativ 35 de hectare. Un alt echipaj, de la Punctul de Lucru Gherla, a luat parte la o intervenţie similară în localitatea Sântejude. 
 
”Practic, forţe de la toate subunităţile ISU Cluj s-au aflat astăzi pe teren. Chiar şi în aceste momente se intervine în apropiere de strada Lombului din Cluj-Napoca, respectiv în localitatea Livada”, au menţionat reprezentanţii ISU Cluj.
 
Aceştia au atras atenţia că este obligatorie respectarea normelor privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.