Pilotul unui deltaplan a fost rănit uşor după ce aparatul de zbor în care se afla a aterizat forţat în apropierea unei balastiere din judeţul Argeş. El a fost preluat de un echipaj medical pentru a fi dus la spital, în vederea unor investigaţii medicale amănunţite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

6 iunie - Maratonul Energiei
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, deltaplanul a aterizat forţat, sâmbătă seară, pe un câmp din apropierea unei balastiere din localitatea Topoloveni.
La sosirea echipelor de intervenţie, pilotul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, era conştient şi  stabil hemodinamic, însă a acuzat dureri în zona toracelui.
El a fost preluat de către paramedicii SMURD pentru a fi transportat la spital pentru investigaţii medicale amănunţite.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.