Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la locomotiva unui tren care circula pe ruta Mărăşeşti-Buzău, iar cei aproximativ 50 de pasageri au fost preluaţi de o altă garnitură care i-a transportat la destinaţie, la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat pentru News.ro că incendiul a fost observat în jurul orei 17.30 de mecanicul trenului care avea în compunere cinci vagoane, iar tensiunea electrică a fost oprită, astfel că traficul feroviar este blocat.

Ea a precizat că în tren se aflau aproximativ 50 de călători care au fost evacuaţi, fiind apoi preluaţi de o altă granitură care i-a transportat la destinaţie, respectiv Buzău.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, George Creţu, a declarat pentru News.ro că incendiul a izbucnit la sala motoarelor a locomotivei electrice.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului care se manifestă la locomotivă, dar şi la primul vagon, ”cu flacără şi degajare intensă de fum”, a precizat Creţu.

În urma incendiului, nicio persoană nu a fost rănită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.