Două persoane, soţ şi soţie, au murit marţi dimineaţă după ce maşina în care se aflau a fost lovită puternic de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, traficul feroviar fiind blocat în urma tragediei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, accidentul s-a produs în comuna Şendreni, satul Serbeştii Vechi.  Autoturismul în care se aflau cei doi soţi a fost lovit puternic de trenul 7568 Galaţi-Mărăleşti, iar în urma impactului, aceştia au decedat.

La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale de stingere, descarcerare ăi echipaje SMURD, însă victimele nu au putut fi salvate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Femeia avea 40 de ani, iar soţul ei avea 41 de ani

Circulaţia feroviară este blocată în urma accidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.