Doi adolescenţi care s-au îndepărtat de grupul cu care se aflau pe munte, în judeţul Braşov, şi s-au rătăcit, joi, au fost recuperaţi de o patrulă de jandarmi după ce ceilalţi membri ai grupului au cerut ajutor.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Braşov, patrula de jandarmi aflată pe traseul montan cuprins între Cabana 3 Brazi şi Poiana Secuilor a primit o sesizare din partea unui grup de turişti care au povestit că doi dintre membrii grupului lipsesc şi nu pot fi contactaţi.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
"Jandarmii s-au organizat în cel mai scurt timp posibil şi, în baza informaţiilor primite de la turişti, au început căutările celor doi adolescenţi. După 30 de minute, la o distanţă de aproximativ 1 kilometru, pe traseul spre Cheile Râşnoavei, tinerii au fost găsiţi nevătămaţi şi fără a avea nevoie de asistenţă medicală", informează jandarmii.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.