Stăpânul unui câine dintr-o rasă periculoasă a fost amendat cu 3.000 de lei de jandarmii din Botoşani după ce l-a lăsat liber şi fără botniţă în apropierea unui loc de joacă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au anunţat că, la sfârşitul săptămânii trecute, au dat amenzi de 12.000 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. 
“Cea mai mare amendă, în sumă de 3000 de lei, a fost aplicată unui bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care sâmbătă seară a lăsat liber şi fără botniţă un câine din rasa Cane Corso în incinta spaţiului de joacă pentru copii de lângă Primăria comunei Coţuşca, fără să îi pese de posibilele consecinţele ale atacului canin asupra unei persoane”, au transmis jandarmii.
Ei au precizat că rasa de câini Cane Corso face parte din categoria a II-a de câini periculoşi, aşa cum este definită de Ordonanţa de Urgenţă nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.
Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor din rasele periculoase trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.
De asemenea, accesul câinilor periculoşi din categoria a II-a (American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de o persoană care îndeplineşte condiţiile legale, iar nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1500 de lei la 3000 de lei, au mai explicat jandarmii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.