Familia lui Luciano Pavarotti protestează faţă de folosirea unei arii de Giacomo Puccini interpretată de celebrul tenor în campania lui Donald Trump, motivând că valorile acesteia sunt ”incompatibile” cu ale candidatului republican, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Apropiaţii celebrului tenor italian îi reproşează candidatului republican pentru şefia Casei Albe că foloseşte fără consimţământ una dintre ariile interpretate de Luciano Pavarotti şi denunţă valori ”total incompatibile”. este vorba despre ”Nessun Dorma”, o arie din opera ”Turandot” de Giacomo Puccini, devenită o ”marcă” a lui Pavarotti.

Familia tenorului nu este prima care protestează faţă de utilizărea unei opere muzicale în beneficiul campaniei miliardarului american. Şi cântăreaţa britanică Adele, rockerul canadian Neil Young, formaţiile Queen, The Rolling Stones şi Aerosmith şi-au exprimat deja nemulţumirea. 

”Ne-ar plăcea să ne amintim de valorile pe care Luciano Pavarotti le-a exprimat de-a lungul carierei sale artistice, talentul său fiind total incompatibil cu viziunea despre lume manifestată de candidatul Donald Trump”, a explicat familia într-un comunicat.

Născut pe 12 octombrie 1935, la Modena, fiu de brutar şi al unei muncitoare într-o fabrică de ţigarete, Luciano Pavarotti a cunoscut un imens succes de-a lungul unei cariere de 40 de ani. A murit pe 6 septembrie 2007, la Modena, din cauza unui cancer pancreatic. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.