Rapperul american Eminem a celebrat, sâmbătă, 10 ani de când a început lupta împotriva dependenţei de somnifere, scrie dailymail.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artistul a publicat o imagine pe reţelele de socializare în care apare ţinând în mână un jeton pe care l-a primit la împlinirea celor 10 ani de când a început lupta împotriva dependenţei.

„Am celebrat ieri împlinirea unui deceniu”, a scris artistul, duminică, în descrierea imaginii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pe jetonul din imaginea publicată de Eminem apare numărul roman „X”, în centrul unui triunghi, pe laturile acestuia fiind scrise cuvintele „serviciu”, „unitate” şi „recuperare”.

Eminem (Foto: Twitter)
Eminem (Foto: Twitter)

Eminem a început un program de recuperare în anul 2008 şi a vorbit deschis despre dependenţa lui şi despre recuperare prin muzica sa. Artistul a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze accidentale.

„În 2007, am făcut o supradoză şi am fost internat în spital”, a spus Eminem în cadrul unui interviu acordat în 2015 publicaţiei Men’s Journal, precizând că a avut probleme cu creşterea în greutate din cauza pastilelor pe care le lua – Vicodin şi Valium.

„Când am ieşit de la recuperare, aveam nevoie să scad în greutate, dar şi să găsesc o modalitate de a funcţiona fără acele substanţe. Sufeream de insomnie, aşa că am început să alerg, ceea ce mi-a crescut nivelul de endorfine şi m-a ajutat să dorm – deci a fost perfect”, a mai spus el atunci.

„Este uşor să înţelegi cum oamenii înlocuiesc dependenţa cu exerciţiul. O dependenţă pentru o alta, dar una care le face bine”, a mai adăugat rapperul.

Rapperul Royce Da 5’9 s-a numărat între vocile care l-au felicitat pe Eminem pe reţelele de socializare. „Continuă să lupţi. Te iubesc pentru tot restul vieţii”, a scris artistul.

Născut pe 17 octombrie 1972, Marshall Bruce Mathers III - cunoscut sub numele Eminem - şi-a început cariera în 1987. Este primul artist rap care a câştigat un premiu Oscar. Acesta a fost distins, în 2002, cu trofeul Academiei de film americane pentru piesa „Lose Yourself”, la categoria „cel mai bun cântec original”. În plus, Eminem a fost recompensat cu 15 premii Grammy.

A lansat nouă albume de studio: ”Infinite” (1996), ”The Slim Shady” (1999), ”The Marshall Mathers” (2000), ”The Eminem Show” (2002), ”Encore” (2004), ”Relapse” (2009), ”Recovery” (2010), ”The Marshall Mathers 2” (2013) şi ”Revival” (2017).

Eminem a colaborat cu nume importante ale industriei muzicale, precum Dr. Dre, Dido, 50 Cent, Lil Wayne, Rihanna şi Snoop Dog.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.