Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat, astăzi, suma de 60.062.238,20 lei, în vederea decontării facturilor pentru 100 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), anunţă instituţia într-un comunicat oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, astăzi, 26 iulie, suma de 60.062.238,20 lei, în vederea decontării facturilor pentru 100 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), se arată în mesaj. 

Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 9.580.795,59 lei pentru 12 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 50.481.442,61 lei pentru 88 proiecte de investiţii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.