Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,5216 lei/euro, în creştere uşoară faţă de nivelul precedent şi nivel maxim din 1 februarie, ,în condiţiile în care moneda românească este slăbită de riscurile legate de politica internă, spun analiştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Miercuri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5146 lei/euro.

Presiuni importante pentru deprecierera leului s-au manifestat de la începutul acestei săptămâni.

"În ultimele zile, moneda românească a evoluat mai slab decât celelalte monede cu regim similar din regiune, situaţie care poate fi explicată prin accentuarea riscurilor de instabilitate politică şi cele legate de perspectivele fiscale ", se arată într-un raport al ING, publicat joi. 

Analiştii avertizează că, pe termen mediu, presiunile de depreciere a leului se vor menţine ridicate. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat cu aproape 1 ban în raport cu leul, până la 4,0361 lei, de la 4,0450 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a crescut uşor, la 4,0895 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.