Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 4 – 29 decembrie, a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 487.069.966,11 euro, la peste 91% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 692.107 de fermieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al APIA, plăţile au fost făcute astfel:

„- 475.046.471 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

- 8.400.287,14 din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 1.665.958,64 euro cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1);

- 1.957.249,33 euro din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI)”.

Reprezentanţii APIA asigură fermierii că vor continua efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2023 în ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în cel mai scurt timp banii cuveniţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.