Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunţă că are în derulare 177 de controale la operatorii economici din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ANRE a transmis precizări cu privire la activitatea de control care urmăreşte respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale a reglementărilor emise, precum şi a obligaţiilor prevăzute de legislaţia naţională în domeniu

­­­”La momentul actual sunt în derulare un număr de 171 de acţiuni de control din care:

  • 77 de acţiuni de control de tip verificare,
  • 45 de acţiuni de control de tip inspecţie, în baza Programului anual de control;
  • 49 de acţiuni de control de tip supraveghere, în baza sesizărilor diverselor structuri din ANRE”, anunţă ANRE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a explicat că, printre principalele acţiuni de tip verificare, în sectorul energiei electrice, se regăsesc 18 acţiuni de control la operatori economici pentru verificarea respectării, în perioada 01.01.2023-30.10.2023, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 27/2022.

Este vorba despre 6 furnizori la care se verifică modul de stabilire a preţului plafonat la consumatorii non-casnici, 4 furnizori la care se verifică respectarea preţului plafonat în ofertele-tip adresate consumatorilor de pe pieţele concurenţiale, SU, FUI, 4 furnizori având ca tematică de control modul de prognozare a consumului lunar şi a consumului suplimentar, precum şi modul de modificare a prognozei lunare a cantităţilor suplimentare în cazul unor diferenţe mai mari de 2% între cantitatea suplimentară şi cea prognozată.

În plus, 4 acţiuni de control au loc la furnizorii şi traderii de energie electrică, pentru a verifica respectarea interdicţiei prevăzute la art. 16 alin. (7^4) din OUG nr. 27/2022, existând indicii în legătură cu vânzarea succesivă a unor cantităţi de energie electrică, în scopul vădit de a creşte preţul.

Potrivit ANRE, în ceea ce priveşte sectorul gazelor naturale, printre principalele acţiuni de tip verificare, se regăsesc:

  • 3 acţiuni de control la furnizorii de gaze naturale privind verificarea respectării preţului final facturat de către furnizorii de gaze naturale, conform prevederilor art. 2 alin. (4) din OUG 27/2022.

”Pentru luna aprilie 2023, am solicitat şi primit de la cei trei furnizori de gaze naturale pentru a verifica prin metoda eşantionării un număr de cca. 3.100.000 de facturi emise pentru clienţii casnici şi cca. 166.000 de facturi emise pentru clienţii noncasnici. Rezultatele acţiunilor de control vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice după finalizarea acestora. Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale”, a mai transmis ANRE.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, vineri, ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să se uite cu atenţie la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze, el arătând că a văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut şi adăugând că speră că şi ANRE se va sesiza.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că instituţiua pe care o conduce nu are drept de control asupra furnizorilor din energie, dar a cerut ANRE, încă din vară, să facă acest lucru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.