Cea de-a XVII-a ediţie a Salonului internaţional de carte Bookfest, eveniment desfăşurat anul acesta în perioada 29 mai - 2 iunie, va avea drept invitat de onoare Republica Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezenţa Republicii Moldova la Bookfest 2024 stă sub semnul apropierii şi al relaţiei speciale dintre cele două ţări. „Te cuprind, Republica Moldova” este sloganul propus de ţara invitată, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spaţiul lingvistic şi cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrăţişez”.

„Invitaţia adresată Republicii Moldova a venit ca o continuare firească a relaţiilor excelente pe care le împărtăşim cu colegii de peste Prut, inclusiv cu prilejul celor şase ediţii de Bookfest Chişinău deja desfăşurate acolo. Dar avem în comun şi multe dintre problemele pieţei de carte, pornind de la publicul restrâns şi lipsa unei infrastructuri decente de difuzare. Sperăm ca acest Bookfest 2024 să fie şansa unor paşi fermi pe un drum comun pe care ni-l dorim cât mai luminos”, a declarat Grigore Arsene, Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Specific naţional, dar şi punte afectivă către spaţiul cultural şi editorial românesc, motto-ul „Te cuprind, Republica Moldova” este umbrela care reuneşte cele aproape 40 de evenimente din programul ţării invitate la ediţia din acest an a Salonului de carte Bookfest. Un program bogat, ce include evenimente cu o arhitectură diversă: de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale.

„Este un privilegiu şi o mare bucurie să fim, pentru prima dată, ţară invitată de onoare a Salonului internaţional de carte Bookfest de la Bucureşti. Cel mai mare şi mai important eveniment editorial de limba română îşi deschide, astfel, larg braţele şi inima pentru o comunitate literară care, la fel, creează în limba română – cea din Republica Moldova. Dar şi mai valoroasă este şansa care i se oferă în aceste zile publicului cititor: aceea de a descoperi, prin autorii prezenţi sau prin pagini de carte, o literatură care, fiind «de peste graniţă», este în acelaşi timp atât de aproape şi atât de vie. Pentru că este românească, la fel ca lumea despre care povesteşte ea.
Facem azi, prin carte şi cultură, încă un pas spre regăsirea noastră de neam, spre reclădirea punţilor distruse, pentru a uita că suntem un tot întreg. Cred cu tărie că Bookfest 2024 va da un impuls creator literaturii noastre şi, totodată, va motiva cititorii din România să treacă Prutul. Prin pagini de carte, dar şi pe viu, pentru a spune, aşa cum sună şi sloganul prezenţei noastre la Bookfest 2024, «Te cuprind, Republica Moldova», a mărturisit Sergiu Prodan, ministrul Culturii, Republica Moldova.

Pe lista autorilor moldoveni care vor fi prezenţi la Bookfest se numără atât scriitori cunoscuţi, poeţi şi prozatori reprezentanţi ai mai multor generaţii, precum şi nume importante din sfera nonficţiunii. Marele poet şi autor de cărţi pentru copii Vasile Romanciuc, cunoscutul poet, eseist şi publicist Arcadie Suceveanu, Oleg Serebrian – scriitor, politolog, diplomat şi politician, Iulian Ciocan – unul dintre cei mai traduşi autori de limba română, scriitorul, jurnaliustul şi traducătorul Emilian Galaicu-Păun, poetul şi dramaturgul Dumitru Crudu, cunoscuţii scriitori şi publicişti Vitalie Ciobanu şi Maria Pilchin, scriitorul şi editorul Gheorghe Erizanu, Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski – scriitori-punte între România şi Republica Moldova se află pe lista invitaţilor. De asemenea, un număr consistent de reprezentanţi ai noii generaţii de scriitori din Republica Moldova vor fi prezenţi la Bookfest 2024, nume precum: Ion Buzu, Valentina Şcerbani, Alex Bordian, Alex Popescu, Paula Erizanu, Dinu Guţu, Emanuela Iurkin, Alex Cosmescu, Saşa Zare sau Dumitru Fanfarov.

Lista participanţilor la evenimentele organizate de ţara invitată de onoare este completată de o serie de scriitori născuţi în Republica Moldova care s-au stabilit şi au cunoscut succesul în România: Vasile Ernu, Liliana Corobca, Dinu Guţu, Cătălina Bălan, Diana Iepure, alături de autori români importanţi. 

Întreg programul de evenimente şi lista participanţilor vor fi făcute publice în conferinţa de presă oficială, organizată în săptămâna dinaintea evenimentului, pe data de 23 mai, ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Vizualul Republicii Moldova la Bookfest ca ţară invitată de onoare valorifică creaţia îndrăgitului artist plastic basarabean Glebus Sainciuc (1919-2012), cunoscut mai ales pentru colecţia de măşti din papier mâché şi autor al mai multor lucrări de pictură şi grafică ce se disting prin originalitatea stilului.
Creaţia lui stă atât la baza graficii standului, cât şi la realizarea unui spaţiu multimedia unde vor rula proiecţii pe baza desenelor lui Glebus Sainciuc, create în cadrul iniţiativei Muzeele Viitorului expuse la Muzeul Naţional al Literaturii Române de la Chişinău: 12 proiecţii animate într-o poveste care creează o experienţă imersivă pe care cititorii o vor putea urmări de-a lungul celor cinci zile ale salonului de carte.

Standul Republicii Moldova ca invitat de onoare va fi plasat în zona centrală a Pavilionului B2 de la Romexpo. În cei peste 200 de metri pătraţi, vizitatorii Bookfest 2024 vor avea ocazia de a descoperi o ofertă bogată de carte: cărţi de ficţiune, de nonficţiunie, cărţi de artă, cărţi pentru copii şi tineret, precum şi o selecţie de cărţi rare, vechi din anii ‘60-’80. Evenimentele ţării invitate de onoare vor avea loc deopotrivă la standul oficial, cât şi în locuri speciale din cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest. Detalii despre evenimentele Ţării invitate de Onoare vor fi actualizate în permanenţă, pe bookfest.ro.

Prezenţa Republicii Moldova ca invitat de onoare la Bookfest 2024 este asigurată de Guvernul Republicii Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.