Postul ETNO TV lansează, vineri, două emisiuni noi: „Tainele minţii” şi „Gura lumii”, prezentate de Dana Chera şi Georgiana Murgilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dana Chera este realizatorul emisiunii „Tainele minţii”, care va fi difuzată, în fiecare vineri, de la ora 20.00 la 21.00. Este o emisiune despre wellbeing, dar adaptată publicului Etno TV.

„Emoţiile trebuie să fie exprimate, chiar dacă ele ne arată dezbrăcaţi. Şi atunci, 'Tainele minţii' este emisiunea care se referă la vulnerabilităţile noastre, la cum putem face să ne fie mai bine, trăind şi ne-negând emoţiile noastre”, spune realizatorul tv.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În prima emisiune, invitat special este Tudor Gheorghe. 

Cel de-al doilea program, „Gura lumii”, realizat de Georgiana Murgilă va fi difuzat vineri, în intervalul 21.00 - 23.00.

Georgiana Murgilă propune telespectatorilor evenimente mondene. Invitaţii emisiunii vor fi ziarişti, actori, cântăreţi, creatori de modă şi influenceri.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.