Artistul Carla’s Dreams va fi jurat, alături de Ştefan Bănică, Delia şi Horia Brenciu în cel de-al şaselea sezon al emisiunii ”X Factor”, care va fi difuzat în toamnă de postul de televiziune Antena 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pornesc la drum în acest proiect fără să îmi setez anumite aşteptări, vreau să fiu surprins şi sunt convins că aşa va fi. Nu mi-am planificat nimic, nu am niciun plan de acţiune, încerc să fiu foarte deschis, dar în acelaşi timp să rămân eu şi să reprezint cu demnitate proiectul din care fac parte. Am urmărit sezoanele trecute, cumva e greu să eviţi «X Factor» şi am descoperit aici oameni care au demonstrat că acest show te poate aduce în atenţia publicului pe merit. Nu ştiu să spun acum cel fel de jurat voi fi, ci doar că voi încerca să fiu cât mai onest!”, a declarat Carla’s Dreams, potrivit Antena 1. 

Dintre ceilalţi juraţi, Delia este singura care îi cunoaşte adevărata identitate a artistului Carla’s Dreams, cu care a avut numeroase colaborări.

”Am cântat de atâtea ori şi am petrecut atâtea ore împreună, încât a fost inevitabil! Cred că vom avea un sezon plin de surprize şi va fi un spectacol în sine tot ce se va întâmpla cu membrii juriului, sper să fie şi un soi de concurenţă între noi, pentru că aşa-i firesc. Şi eu sunt foarte curioasă să văd cum vor decurge lucrurile, ştiu doar că voi fi destul de fermă pe poziţie, dar în acelaşi timp calmă şi liniştită. Probabil că voi fi un liant între cei trei, voi fi din nou aducătoare de pace şi de linişte”, a spus Delia. 

Printre noutăţile pe care le aduce noul sezon se numără şi faptul că anul acesta vor exista patru grupe: 14-24 fete, 14-24 băieţi, peste 24 de ani şi Grupuri. 

Etapa bootcampului va avea, de asemenea, modificări majore. Juraţii vor putea apela la ”Scaunul de aur” - scurtătura care va duce un concurent direct în galele live ale show-ului. 

Însă, până a ajunge în bootcamp, concurenţii vor avea nevoie de trei ”DA” la audiţiile cu juriul, etapă ce anul acesta va avea loc între 25 iulie şi 9 august, în Bucureşti, la Palatul Copiilor. 

În primul sezon al emisiunii, din anul 2011, juriul era format din Mihai Morar, Paula Seling şi Adrian Sînă. În cel de-al doilea şi cel de-al treilea sezon, juraţi au fost Delia Matache, Cheloo şi Dan Bittman, iar în cel de-al patrulea şi cel de-al cincilea sezon, Deliei i s-au alăturat la masa juriului Horia Brenciu şi Ştefan Bănică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.