Actorul Sebastian Papaiani, în vârstă de 80 de ani, care în luna mai fusese internat la Spitalul Universitar de Urgenţă, în urma unui accident vascular cerebral, a încetat din viaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii UNITER au declarat pentru News.ro că familia a anunţat decesul actorului.

Actorul Sebastian Papaiani fusese internat în mai multe rânduri după ce în luna mai suferise un accident vascular cerebral.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Actorul împlinise 80 de ani în 25 august. Ultimul său mesaj pe Facebook a fost în 27 august, când le-a mulţumit celor care i-au transmis urări de ziua sa, spunându-le că speră să îi revadă cât mai curând. Atunci, actorul a spus că este pentru prima dată când îşi petrece ziua de naştere într-un spital.

"Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător pentru cuvintele şi gândurile frumoase primite în ultimele zile! E pentru prima dată când îmi petrec ziua de naştere într-un spital, dar, cu ajutorul acestui canal de comunicare, am avut impresia că am fost invitat la o petrecere surpriză unde, spre surprinderea mea, eu am ascultat tot timpul, iar voi ţti vorbit tot timpul. Vă iubesc şi sper ca Dumnezeu să-mi dea posibilitatea să vă revad cât mai curând, fiindca pentru mine, voi oamenii obisnuiţi aţi fost şi veti râmâne marea mea iubire! Vă îmbrăţisez pe fiecare în parte, cu drag, Sebastian Papaiani", scria atunci actorul.

Actorul Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1960. În 1963 a debutat în comedia regizorului Geo Saizescu ”Un surâs în plină vară”, unde alături de tânăra actriţă Florina Luican se face remarcat atât de critici, cât şi de public. A devenit celebru pentru cinefili cu rolurile plutonier Căpşună din ”B.D”, Alecu din ”Asta seară dansăm în familie”, Păcală, Pompei din ”Toamna bobocilor” şi mai ales Ieremia din ”Toate panzele sus”.

Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc", cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.