Expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult" de la Muzeul Naţional de Artă al României mai poate fi vizitată la parterul Galeriei Naţionale. În...
Filarmonica George Enescu (FGE), cea mai importantă filarmonică din ţară, şi Ateneul Român, construit ca templu al culturii naţionale, au intrat într-un...
Preşedintele american Joe Biden ”susţine libertatea de exprimare, dezbaterea şi nediscriminarea” în universităţi, anunţă Casa Albă, în contextul...
O Curte de Apel de la New York a anulat joi condamnarea cu privire la viol şi agresiuni sexuale a fostului producător star la Hollywood Harvey Weinstein din...
RDW Design Flags revine anul acesta în programul festivalului Romanian Design Week, aducând în faţa publicului o serie de expoziţii, proiecte şi creativi...
Echipa Arhivei de Imagine a Muzeului Ţăranului a descoperit una dintre foarte puţinele fotografii color realizate, prin procedeul autocromiei, în spaţiul...
Casa de rom "Lazăr Naftănăilă" a fost inaugurată, joi, pe Aleea Minorităţilor din Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Strămutarea gospodăriei...
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a stârnit rumoare acasă după ce, în timpul unei vizite pe care a făcut-o săptămâna aceasta în Turcia, a...
Aripile legendarului cabaret Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle din Paris, s-au desprins şi au căzut în noaptea de miercuri 24 spre joi 25 aprilie,...
Un nou serial începe luni, 20 mai, la Pro TV şi pe Voyo. "Brigada Nimic" este o comedie în care patru poliţişti luptă împotriva lumii interlope din...