Alianţa toxică şi antinaţională PSD-PNL a acceptat să o pună cap de listă electorală, pentru alegerile europene din 9 iunie, pe reprezentanta Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac. Această decizie arată cât de slugarnici sunt cei doi Nicu şi Marcel faţă de stăpânii de la Bruxelles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doamna Ramona Chiriac n-are nicio legătură cu viaţa politică de la noi şi cu eventuala viziune românească a viitorului Uniunii Europene. 

Prin desemnarea unui eurocrat (apparatchik, pe stil vechi), impus de şefii Parlamentului European, PSD şi PNL demonstrează românilor că nu mai au nicio legătură cu ţara. Democraţia din cele două partide a murit, odată cu această acceptare. De fapt, o impunere de la noii comisari europeni.

E tot mai clar că progresiştii fără Dumnezeu de la Bruxelles au adaptat la vremuri noi obiceiurile sovietice. Foştii comisari sovietici sunt azi comisari europeni.

Prin admiterea cazului bruxelles,  liderii coaliţiei toxice PSD-PNL demonstrează încă o dată că nu mai au nicio legătură cu ţara, că şi-au pierdut libertatea de decizie şi că acţionează ca nişte cozi de topor ale noului Cominform.

Legenda spune că Gheorghe Gheorghiu Dej, aflat în vizită la Moscova, s-ar fi plâns liderului de la Kremlin, Nikita Hruşciov, de câte cozi de topor în slujba URSS are în ţară. “Stai liniştit, tovarăşe Dej, nu avem noi atâtea topoare câte cozi aveţi printre voi!”

Nu mai votaţi Noua Uniune Sovietică!

Biroul de presă

Partidul România Puternică

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.