Jawad Bendaoud, care i-a cazat pe doi dintre autorii atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015, a fost eliberat miercuri de un tribunal corecţional de la...
Curtea Constituţională spaniolă a decis, joi, suspendarea sesiunii Parlamentului regional al Cataloniei prevăzută luni, într-o încercare de a împiedica o...
Începerea unui nou an universitar nu aduce cu sine doar teamă şi emoţii pentru noii studenţi şi pentru cei care se apropie vertiginos de momentul în care...
Universităţile din ţară îşi aşteaptă studenţii cu zeci de mii de locuri de cazare, pregătite pe durata verii. În unele cămine tarifele s-au majorat,...
Câteva sute de soţii ale unor militari francezi au manifestat sâmbătă, la Paris, în semn de protest faţă de ”condiţiile deplorabile de muncă” din...
România se află pe locul 15 în Uniunea Europeană în funcţie de capacitatea turistică, cu 326.098 de paturi disponibile în hoteluri şi alte unităţi de...
Aproape toate locurile de cazare din staţiunile de pe litoral au fost rezervate pentru minivacanţa de Sfânta Maria, când vor avea loc şi manifestările de...
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă cei care ajung în capitală, indiferent că este vorba despre serviciu sau concediu, îl reprezintă...
Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, miercuri, să amâne discuţia privind majorarea sumelor forfetare ale...
Universitatea din Bucureşti asigură în premieră cazare gratuită în căminele proprii candidaţilor la admiterea din acest an, pentru cel mult trei nopţi,...
Toate locurile de cazare din staţiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru au fost ocupate în acest weekend, pe durata desfăşurării primei ediţii a...
Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi va dispune de noi locuri de cazare pentru studenţi, un nou cămin cu 180 de locuri urmând să fie construit cu...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care elevii din învăţământul profesional primesc cazare şi masă gratuită în internatele şi...
Mii de turişti sunt aşteptaţi să petreacă minivacanţa de 1 Mai în staţiunile de pe Valea Prahovei, operatorii din turism afirmând că peste 80 la sută...
Douăsprezece persoane, între care şi doi copii, majoritatea pasageri într-un microbuz blocat pe un drum înzăpezit din judeţul Vaslui, vor fi cazate, joi...
Cincizeci de locatari ai blocului din Galaţi afectat de explozia puternică de sâmbătă seară vor fi duşi cu două autobuze în mai multe spaţii puse la...
Circa 2,47 milioane de turişti străini s-au cazat în România în 2016 şi au cheltuit în total 5,92 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ceea ce înseamnă o...
Miniştrii şi persoanele care ocupă funcţii asimilate celei de ministru îşi vor deconta din buget cheltuielile de cazare în locuinţele de serviciu de la...
Companiile tehnologice din Wellington doresc să angajeze experţi în acest domeniu din întreaga lume şi sunt sunt dispuse să ofere vacanţe gratuite -...
Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale continuă în weekend, când este aşteptat cel mai mare număr de...
Reprezentanţii unei grădiniţe private din Bucureşti au anunţat pe Facebook că părinţii care vor să meargă la proteste îşi pot lăsa copiii în grija...
Ministerul Justiţiei a completat legea privind executarea pedepselor şi a propus mai multe facilităţi pentru deţinuţi, printre care şi trei zile libere...
În fostele unităţi militare preluate de la Ministerul Apărării din 1998 până în 2016 nu pot fi cazaţi deţinuţi, pentru că sunt clădiri degradate...
Mai multe maşini au rămas blocate în trafic, vineri, din cauza zăpezii, în judeţul Galaţi, iar 11 cetăţeni austrieci suprinşi pe drum de viscol sunt...
Forţe speciale din cadrul poliţiei au descins într-un hangar din incinta fostului Aeroport Tempelhof din Berlin, în care se sunt cazaţi refugiaţi, scrie în...