Ecuadorul a început să trimită în SUA unele dintre bunurile fondatorului WikiLeaks Julian Assange, pe care acesta le-a lăsat la ambasada din Londra, conform BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul de Externe al Ecuadorului, Jose Valencia, a autorizat confiscarea acestor materiale luna aceasta.

Printre materiale se află manuscrise, acte, fişe medicale şi echipamente electronice.

Avocatul lui Assange a declarat că decizia este „fără precedent în istoria azilanţilor”.

„Ecuadorul încalcă flagrant cele mai importante norme ale instituţiei azilului prin trimiterea bunurilor personale ale azilantului către ţara de care era protejat”, a declarat avocatul Aitor Martinez.

Valencia a declarat săptămâna trecută că decizia de a trimite bunurile către autorităţile din SUA ar trebui luată de procurori.

Kristinn Hrafnsson, redactor-şef la WikiLeaks, a afirmat într-un comunicat că „nu încape îndoială” că Ecuadorul „a umblat” în bunurile pe care le-a trimis în SUA.

SUA cere extrădarea lui Assange din Marea Britanie pentru rolul său în publicarea unor documente militare şi diplomatice clasificate de către WikiLeaks în 2010 iar australianul ar putea face până la cinci ani de închisoare.

Assange ar putea fi extrădat, de asemenea, în Suedia, în urma unor acuzaţii de viol.

În 2010, o femeie suedeză l-a acuzat de viol după ce s-a întâlnit cu el la o conferinţă a WikiLeaks. Assange neagă acuzaţiile şi s-a ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra timp de şapte ani pentru a evita extrădarea în Suedia.

Procurorii suedezi au renunţat la acuzaţii în 2017, însă luni ei au cerut din nou arestarea lui Assange pentru acuzaţia de viol, un prim pas în procesul extrădării sale.

Fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat luna trecută la 50 de săptămâni închisoare, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea termenilor eliberării sale condiţionate.
În prezent, el este încarcerat la Închisoarea Belmarsh, la Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.