Zeci de mii de suporteri argentinieni au sărbătorit la Buenos Aires calificarea echipei lor finala Cupei Mondiale - VIDEO

Zeci de mii de suporteri au invadat miercuri seara străzile capitalei Argentinei, Buenos Aires, într-o explozie colectivă de extaz după victoria echipei naţionale cu 2-1 împotriva Angliei, care i-a asigurat calificarea în finala Cupei Mondiale, relatează AP.

Unii strigau, alţii plângeau — iar cei mai entuziaşti alergau fără tricou, prin ploaia torenţială de iarnă, pe străzile din Buenos Aires, cu corpurile vopsite în culorile naţionale, albastru şi alb. Tineri şi tinere se urcau pe stâlpii de iluminat şi pe semafoare, fluturând steaguri argentiniene. Mulţi plângeau, complet copleşiţi de emoţia momentului.

Estalla la LOCURA en Argentina...

Las calles de la Ciudad de Buenos Aires se llenan de gente rumbo al obelisco para festejar el pase a la final de la Copa del Mundo tras vencer a Inglaterra por 2 a 1. https://t.co/h8k1z0vMtO pic.twitter.com/k3utT8Zi5u

— Dani Lerer (@danilerer) July 15, 2026

Sărbătorile au început după golul victoriei marcat de Lautaro Martinez în minutul 2 al prelungirilor, în meciul de la Atlanta. Argentina, campioana en titre, va juca duminică împotriva Spaniei în finala Cupei Mondiale.

„Uită-te în jur la toţi aceşti străini, care sar şi dansează împreună”, a spus Rosana Beto Cruz, o călugăriţă catolică în vârstă de 48 de ani, prinsă în mulţimea de suporteri argentinieni care se îndreptau spre Obeliscul, monumentul impunător din centrul oraşului, scandând, claxonând şi aprinzând artificii.

„Cupa Mondială, echipa noastră naţională, asta face ca totul să se întâmple”, a adăugat ea.

Bucuria publicului, după cum au afirmat mulţi suporteri, nu a fost atât legată de calificarea în finală sau de apărarea titlului câştigat acum patru ani în Qatar, cât de înfrângerea adversarului istoric al naţiunii lor.

Semifinala de miercuri a reprezentat cel mai recent capitol dintr-o rivalitate de lungă durată care a depăşit limitele terenului de fotbal, extinzându-se asupra controlului britanic asupra Insulelor Falkland, disputate, pe care Argentina le numeşte Malvine şi le revendică ca teritoriu suveran.

„Nu e vorba doar de fotbal, ci de a învinge ţara care ne-a frânt inimile”, a spus Maria Bertero, în vârstă de 40 de ani, referindu-se la dezastruosul război de 10 săptămâni din 1982. „Inima mea încă suferă pentru toţi tinerii care au fost trimişi la moarte.”

Însă uimirea i-a alungat tristeţea în timp ce vorbea despre meciul de miercuri. „E extraordinar. E magic. Mă face mândră că sunt argentiniană.”

Sărbătorile din Buenos Aires au contrastat puternic cu sentimentele exprimate recent pe reţelele sociale faţă de Argentina, unde acuzaţiile că FIFA şi arbitrii ar fi conspirat pentru a-i ajuta pe superstarul Lionel Messi şi pe Argentina să ajungă în finală au stârnit resentimente faţă de campioana en titre.

Nu există dovezi care să susţină astfel de afirmaţii, dar au existat câteva decizii controversate.

Acest lucru nu a reuşit deloc să estompeze euforia argentinienilor.

„Toate aceste discuţii despre aranjarea meciului, despre implicarea FIFA… Oare s-au uitat măcar la ce se întâmplă pe teren? Cât de mult am suferit?”, a întrebat Jorge Luis Lema, care a urmărit meciul într-un bar din centrul oraşului, unde atmosfera printre clienţi a fost sumbră până în minutul 85, când golul imparabil al lui Enzo Fernandez a declanşat o bucurie pură.

„E o minciună. Fotbalul e fotbal”, a spus Lema referindu-se la mesajele de ură de pe internet. „Cine câştigă, câştigă. Iar Argentina a câştigat încă o dată.”

Umbra unui război îndepărtat şi a unei rivalităţi persistente

Războiul pentru Insulele Falkland, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 649 de argentinieni — mulţi dintre ei tineri recruţi, cu resurse insuficiente şi depăşiţi numeric de armata britanică — rămâne unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria acestei naţiuni sud-americane.

De asemenea, acesta a avut o influenţă majoră asupra culturii fotbalistice argentiniene încă de când unul dintre cei mai mari jucători din istorie, Diego Maradona, a condus Argentina la victorie împotriva Angliei într-un sfert de finală epic al Cupei Mondiale din 1986, cu celebrul său gol „Mâna lui Dumnezeu” — a cărui amintire încă îi face pe mulţi fani britanici să se crispeze — şi cu un sprint solo de 58 de metri cunoscut drept „Golul secolului”.

Un grup proeminent de veterani argentinieni, încercând să detensioneze atmosfera înaintea meciului de miercuri, a declarat că golurile lui Maradona „ne-au răzbunat deja”, adăugând: „Nu mai avem nimic de reglat cu Anglia pe plan sportiv”.

Însă în prima sa, şi probabil ultima, confruntare cu Anglia, Messi, în vârstă de 39 de ani, şi-a lăsat propria amprentă, ridicându-se încă o dată la înălţimea moştenirii lui Maradona şi a aşteptărilor apăsătoare ale ţării sale. Jucătorii argentinieni au afişat după meci un banner uriaş pe care scria: „Las Malvinas son Argentinas”, adică Insulele Falkland sunt argentiniene.

„Să-l văd pe Messi jucând fotbal aşa, la vârsta lui, pur şi simplu mă lasă fără cuvinte”, a spus Matías Adorno, în vârstă de 28 de ani, unul dintre nenumăraţii petrecăreţi care purtau tricouri cu numele lui Messi şi numărul 10. „Ca argentinieni, am exercitat întotdeauna o presiune enormă asupra lui. Dar el ne-a oferit absolut totul.”

Pe toată lungimea Avenida 9 de Julio, în inima capitalei, strigătele „Pentru Malvine, pentru Diego, pentru ultimul turneu al lui Leo” răsunau în aer. Mulţimile au sărit în sus şi în jos pe ritmul unui alt cântec popular care datează de zeci de ani — „El que no salta es un ingles”, adică „Cine nu sare e englez”.

Sărbătorile au oferit un moment rar de catarsis, de care mulţi argentinieni — polarizaţi sub conducerea preşedintelui lor libertarian radical, Javier Milei, şi obişnuiţi cu ciclurile crizelor economice — au spus că aveau nevoie disperată.

„Este pur şi simplu bucurie pură, mai ales având în vedere perioada foarte grea prin care trecem acum, cu costul vieţii atât de ridicat, cu acest preşedinte care ne dezbină”, a spus Yanina Quinteros, în vârstă de 40 de ani, sărbătorind alături de fiica ei de 6 ani, aşezată pe umerii ei; cu mâinile la urechi la zgomotul petardelor. „Toţi, bunici, copii, mame, taţi, suntem cu toţii aici doar pentru a sărbători în această seară.”

Preşedintele Milei a declarat că şi el împărtăşeşte această bucurie.

„Au câştigat un meci foarte important din punct de vedere emoţional”, a declarat Milei pentru un post de radio după meci. „Este o bucurie imensă, o emoţie copleşitoare, imposibil de descris.”