Vondrousova, fostă campioană la Wimbledon, a fost suspendată patru ani după ce a refuzat un test antidoping

Vondrousova, fostă campioană la Wimbledon, a fost suspendată patru ani după ce a refuzat un test antidoping

Fosta campioană de la Wimbledon la feminin, Marketa Vondrousova, a primit o suspendare de patru ani pentru că a refuzat un test antidoping în luna decembrie, a anunţat luni Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

Suspendarea ei se va încheia la 21 iunie 2030, când jucătoarea din Cehia, de două ori finalistă la turneele de Grand Slam, va împlini 30 de ani.

ITIA a precizat într-un comunicat că Vondrousova nu a furnizat o probă atunci când a fost notificată de un ofiţer de control antidoping în timpul unei încercări de testare în afara competiţiei, la domiciliul său, în jurul orei 20:00, la 3 decembrie.

Vondrousova a declarat în cadrul unei audieri că stresul, starea precară de sănătate mintală şi îngrijorările legate de siguranţa sa i-au afectat procesul decizional atunci când a refuzat să furnizeze o probă.

Cu toate acestea, tribunalul a concluzionat că probele prezentate nu ofereau "nicio justificare convingătoare" pentru refuzul de a se supune testului, a adăugat ITIA.

Fostă număr şase mondial, Vondrousova nu a mai participat la niciun turneu de când s-a retras de la Adelaide International în ianuarie, din cauza unei accidentări la umăr.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră