Formaţia Al Shabab, antrenată de Marius Şumudică, a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Al Qadisiya, într-un meci din etapa a şaptea a campionatului Arabiei Saudite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile învingătorilor au fost marcate de Antonio ’40 şi Al Kabi ‘90+6. Pentru oaspeţi a înscris Elton, în minutul 37.

În minutul 45+4, de la Al Qadisiya a fost eliminat Jorginho.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Valerică Găman a fost integralist la Al Shabab.

Potrivit telekomsport.ro, lui Şumudică i s-a făcut rău după ce arbitrii au vrut să anuleze golul de la final. Reuşita a fost validată după consultarea VAR. Tehnicianul şi-a revenit şi apoi a participat la conferinţa de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.