Vicepreşedintele clubului Sepsi, David Kertesz, a declarat, joi, că gruparea sa va apela la TAS în cazul meciului cu U Craiova 1948, care conform deciziei Comisiei de Recurs ar urma să se rejoace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În niciun caz nu am sărit în sus de bucurie. Ne-a surprins această decizie a Comisiei. Văzând dosarul, probele depuse de echipa craioveană, noi am motivat prin materiale video şi poze, nu credeam că se va întâmpla aşa ceva. Nu faptul că se va rejuca meciul mă deranjează, ci faptul că nu s-a ţinut cont de un regulament. Într-o mare măsură pot să zic că da, mergem la TAS. Chiar dacă vom avea dreptate acolo, n-o să se încurce campionatul. O să treacă nu ştiu câte etape din următoarea fază a campionatului, nu vrem să răsturnăm campionatul. Vrem să dovedim că Comisia nu şi-a făcut treaba corect. Vrem să arătăm că avem dreptate, atât, de aceea apelăm la TAS”, a spus oficialul la Digi Sport.

“Noi, clubul organizator, nu puteam evacua acei suporteri. Am luat legătura cu comandantul Jandarmeriei şi dânsul a hotărât că nu are instrumentele pentru a evacua sectorul spectatorilor echipei oaspete. Legea spune că se evacuează numai dacă se pune în pericol siguranţa desfăşurării evenimentului sportiv. Legea vorbeşte despre violenţă fizică, nu verbală. Avem răspunsul scris al Jandarmeriei, l-am depus la dosar. Nu e aşa cum spune domnul Mititelu, că noi puteam să evacuăm spectatorii. Nici domnul Dioszegi, nici Jandarmeria nu putea să facă asta. Dacă nu e violenţă fizică, n-au cum să intervină", a menţionat David Kertesz, potrivit digisport.ro.

CITEȘTE ȘI Adrian Mititelu: Sunt eu de vină pentru nişte reminiscenţe ale trecutului? Comisia de Recurs mi-a dat dreptate

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.