Portarul Valentin Cojocaru a semnat un contract cu gruparea olandeză Feyenoord Rotterdam, valabil până la finalul sezonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cojocaru, 26 de ani, care a evoluat până de curând la Dnipro, în Ucraina, a profitat de hotărârea forurilor fotbalistice internaţionale de a le permite jucătorilor din Ucraina să se transfera la alte echipe până la finalul sezonului, după ce Rusia a invadat ţara vecină.

Portarul român îl va înlocui la Feyenoord pe Justin Bijlow, care s-a accidentat şi nu va mai juca în acest sezon.

"Este păcat că trebuie să ne lipsim de Justin Bijlow pentru tot restul sezonului. În Ofir (n.r. - Marciano) avem un înlocuitor de foarte bună calitate, dar pentru noi este important să avem un alt portar cu experienţă. Din fericire, am reuşit să găsim unul în Valentin Cojocaru, care ni se va alătura cu efect imediat", a declarat directorul tehnic Frank Arnesen, pentru site-ul oficial.

Feyenoord ocupă locul 3 în clasamentul Eredivisie, cu 55 de puncte, după Ajax, 63 de puncte, şi PSV, 61 de puncte. Echipa din Rotetrdam este calificată în sferturile Conference League, fază în care va întâlni Slavia Praga.

În carieră, Cojocaru a mai evoluat la echipe ca Steaua, Viitorul şi FC Voluntari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.