Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în actualul sezon. Jucătorii au primit trofeul Superligii în cadrul unei ceremonii la Arena Naţională şi după miezul nopţii au sărbătorit alături de suporteri în Piaţa Constituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - 

Jucătorii echipei FCSB au fost aşteptaţi de numeroşi suporteri în Piaţa Constituţiei, alături de care au sărbătorit titlul. Focuri de artificii au încununat sărbătoarea. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

UPDATE - 

Autocarul cu echipa campioană a plecat către Piaţa Constituţiei.

UPDATE - 

Amfitrionul ceremoniei de la Arena Naţională a fost Mihai Stoica. Acesta i-a chemat mai întâi pe oamenii din spatele echipei, angajaţii, staful medical şi staful tehnic pentru a primi medaliile de campioni.

Mihai Pintilii a fost ovaţionat la intrarea pe teren, la fel şi Elias Charalambous, căruia suporterii i-au scandat numele.

Nu a lipsit de la festivitate Valeriu Argăseală, care a purtat la fel ca toţi ceilalţi de la FCSB tricoul de campion.

Prezentarea jucătorilor campioni a început cu portarul Mihai Răzvan Udrea. Vali Creţu a făcut spectacol pentru suporteri la intrarea pe teren, la fel şi Ngezana.

Între prezentările de jucători, Mihai Stoica a ffăcut şi un anunţ despre un copil rătăcit, el cerându-i unchiului acestuia să meargă la o lojă anume pentru a-şi recupera nepotul.

Adrian Şut şi Darius Olaru au fost chemaţi împreună de Mihai Stoica: “Doi căpitani vor ridica trofeul!”

Trofeul a fost adus cu o maşină spectaculoasă pe teren de celebrul Ilie Năstase.

El l-a înmânat celor doi căpitani, care au dat startul petrecerii. Un spectacol pirotehnic şi piesa “The Best” au marcat momentul.

Înainte de meciul cu Universitatea Craiova, jucătorii campioanei au făcut senzaţie venind costumaţi în diverse personaje celebre.

Potrivit GSP, Vali Creţu s-a costumat în Gladiator, Mihai Udrea în Jack Sparrow, protagonistul filmelor din seria „Piraţii din Caraibe”, Andrei Gheorghiţă în Batman, Florin Tănase în şeic, Adrian Şut în „The Flash”, Băluţă în Iron Man, Darius Olaru în Captain America, Vlad Chiricheş în Mario.

Daniel Bîrligea, golgheterul roş-albaştrilor, s-a costumat în Zorro, personaj creat de americanul Johnston McCulle.

Edjouma s-a costumat in Roronoa Zoro, unul dintre cele mai iubite personaje din manga şi anime-ul One Piece, cunoscut pentru faptul că manevrează trei săbii deodată.

Alte personaje în care s-au deghizat roş-albaştrii sunt Spiderman, Hulk (Lixandru), „The Front Man” din „Squid Game” sau Deadpool (Mihai Popescu).

„Scream” din „Scary Movie” a fost alegerea lui Alexandru Musi. Ngezana s-a costumat în cowboy, inspirat de serialul „Yellowstone”.

„Joker”-ul întruchipat de Heath Ledger în „The Dark Knight”, film regizat de Christopher Nolan, şi-a făcut şi el „apariţia” la firul ierbii.

Pantea a ales să se costumeze în Ezio, protagonostiul seriei de jocuri „Assassin's Creed”. Alţi trei jucători s-au transformat în personaje din „Casa de Papel” (Octavian Popescu, Toma şi Ionuţ Cerccel). Baeten s-a costumat în Elvis.

În uralele fanilor, jucătorii au fost prezentaţi de către Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al roş-albaştrilor. Juri Cisotti a ales o tematică hippie. Lukasz Zima, portarul de rezervă, a avut drept inspiraţie „Top Gun”, iar Târnovanu s-a costumat în Spiderman.

În momentul în care jucătorii şi-au făcut apariţia-surpriză, anunţată de Ştefan Târnovanu încă de ieri, aproximativ 15.000 de oameni erau prezenţi în tribunele celui mai mare stadion al ţării.

ŞTIREA INIŢIALĂ

După încheierea meciului şi a festivităţii de decernare a trofeului, campionii României vor efectua tradiţionala plimbare cu autocarul descoperit. Traseul pe care se va merge este următorul: Arena Naţională – Piaţa Muncii – Bulevardul Decebal – Bulevardul Unirii – Piaţa Constituţiei. După ce vor ajunge în Piaţa Constituţiei, campionii şi suporterii care le vor fi alături vor asista la cel mai tare joc de artificii roş’albastre dedicat câştigării campionatului, a anunţat FCSB.

Împotriva Craiovei, golul a fost marcat de Bîrligea, în minutul 19.

În minutul 10, un gol al oaspeţilor a fost anulat după consultarea VAR.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Miculescu ’46), Alhassan, M. Popescu, Radunovic – Chiricheş (Lixandru ’62), Şut – Cisotti, Fl. Tănase (Olaru ’84), Oct. Popescu (Cercel ’46) – Bîrligea (Gele ’73). Antrenor: Elias Charalambous.

Universitatea Craiova: Lung – Mogoş, Maldonado (Houri ’62), Zajkov (Oshima ’46), Bancu – Mekvabishvili, Screciu – Mora (Ndong ’46), Mitriţă, Baiaram (Barbu ’75) – Safira (Lukic ’50). Rezerve: L. Popescu, R. Stoian – Iago, Ndong, Căpăţînă, Oshima, Houri, Lăpădătescu, Barbu, Bană, Luţă, Lukic. Antrenor: Mirel Rădoi.

Arbitri: Rareş George Vidican - Ovidiu Artene, Adrian Vornicu - Vlad Baban

Arbitri VAR: Marcel Bîrsan, Sebastian Eugen Gheorghe

Observator: Andrei Ioniţă

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.