Sportivul David Popovici a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de 100 m liber, la Campionatul European de nataţie pentru seniori, la Roma. El a stabilit noul record mondial al probei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma

Popovici a încheiat proba cu timpul 46.86, cel mai bun reuşit vreodată de un înotător din lume. Este un record mondial, record european, record mondial de juniori, record european de juniori şi record al competiţiei.

Precedentul record mondial, de 46.91, îi aparţinea brazilianului Cesar Cielo şi data din 30 iulie 2009.

Este prima medalie de aur la un Campionat European de seniori, în bazin olimpic, pentru David Popovici, şi a zecea pentru România, de-a lungul istoriei. Totodată, David a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european, într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

La Roma, sâmbătă, pe locul doi s-a clasat Kristof Milak (Ungaria), cu timpul 47.47, iar pe trei a terminat  italianul Alessandro Miressi, cu timpul 47.63.

Popovici a ajuns în finală după ce în semifinale a reuşit timpul 46,98, care reprezenta recordul european de seniori, record al competiţiei, record european şi record mondial de juniori.

David Popovici va mai concura la Roma la 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4x100 m liber.

Popovici mai are în palmares nouă medalii obţinute la CE de juniori în 2021 şi 2022 (şapte de aur), un aur continental obţinut în 2021 în bazin scurt şi două titluri mondiale obţinute în acest an la Budapesta (100 m liber şi 200 m liber).

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.