UEFA intenţionează să schimbe regulamentul în competiţiile europene, astfel încât golul marcat în deplasare, în prelungiri, să nu mai cântărească mai mult în rezultatul unui meci care se încheie la egalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit The Sun, măsura ar urma să intre în vigoare din sezonul 2021/2022.

Decizia nu ar afecta golurile marcate în deplasare, în timpul regulamentar, de 90 de minute. Aceste reuşite vor face în continuare diferenţa în caz de egalitate.

De exemplu, dacă noua regulă ar fi fost aplicată în acest sezon al Ligii Campionilor, meciul retur din optimi Juventus - FC Porto ar fi ajuns la penaltiuri.

Porto a câştigat cu 2-1 prima manşă din optimile Ligii Campionilor. La retur, după 90 de minute, scorul a fost tot 2-1, pentru torinezi şi, astfel, s-a intrat în prelungiri. Cele două echipe au mai înscris câte o dată şi Juve s-a impus cu 3-2, dar portughezii au mers în sferturi, datorită golurilor mai multe marcate în deplasare. 

Dacă ar fi existat regula pe care UEFA vrea să o implementeze, golul portughezilor din prelungiri ar fi cântărit în rezultatul final la fel ca reuşita gazdelor şi s-ar fi trecut la excutarea loviturilor de departajare după 120 de minute de joc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.