UEFA: Italia şi Turcia au cerut să candideze în comun pentru organizarea Euro 2032

UEFA: Italia şi Turcia au cerut să candideze în comun pentru organizarea Euro 2032

UEFA a anunţat, vineri, că federaţia italiană şi federaţia turcă au solicitat să candideze în comun pentru organizarea Campionatului European din 2032. Cele două foruri aveau depuse candidaturi individuale.

În 2021, UEFA a iniţiat un proces de candidaturi pentru organizarea a două ediţii consecutive ale Campionatului European, din 2028 şi 2032.
Turcia si-a depus candidatura pentru ambele ediţii, iar Italia pentru ediţia din 2032. S-a anunţat şi o candidatură  comună pentru 2028: Anglia, Irlanda de Nord, Irlanda, Scoţia, Ţara Galilor.
Dacă UEFA va constata că sunt îndeplinite cerinţele  pentru candidatura comună a Turciei şi Italiei, aceasta va fi discutată în Comitetul Executiv al UEFA la reuniunea din 10 octombrie, când se vor decide gazdele celor două turnee.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră