Campioana României la baschet masculin, U BT Cluj, a anunţat, miercuri seară, că scoate la vânzare 10 locuri premium, în valoare de câte 500 de lei, la meciul din 8 martie, cu Unicaja Malaga, din Liga Campionilor. Biletele la acest meci s-au epuizat luna trecută în câteva ore de la punerea în vânzare. Banii obţinuţi din vânzarea celor 10 locuri premium vor fi donaţi pentru cauza refugiaţilor din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Duelul cu Unicaja Malaga se anunţă a fi unul dintre cele mai atractive pe care le-a disputat vreodată U BT Cluj. Tichetele scoase în vânzare în mediul online s-au epuizat într-un timp record, însă venim cu veşti bune. Cele mai bune 10 locuri din sală sunt de acum înainte disponibile! La acest meci, există posibilitatea să vezi slam-dunk-uri şi coşuri de trei puncte de la nivelul terenului. Preţul unui bilet este de 500 de lei, iar întreaga sumă va fi donată către PATRIR (Peace Action Training and Research Institute of Romania), organizaţie care oferă suport umanitar pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul României”, a anunţat campioana României.

Pentru cei 500 de lei plătiţi pentru un loc premium, iubitorii de baschet vor avea parte, printre altele, de urmărirea meciului de la doar 2 metri, un loc de parcare plătit în subsolul BT Arena, acces prioritar la intrarea în sală meci, un fan kit care include o eşarfă imprimată cu siglele celor două echipe, plus fanion şi un portcard de piele, poze personalizate şi autografe de la jucătorii preferaţi sau servicii de catering.

Biletele se achiziţionează exclusiv online şi sunt disponibile pe bilete.u-bt.ro.

Ca de obicei, echipa clujeană a mai păstrat 100 de bilete şi pentru această partidă, care vor puse în vânzare doar în 8 martie, la casele sălii. Preţul pentru un astfel de bilet este de 12 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii au reducere de 6 lei, în baza documentelor justificative. Copiii cu vârsta de până în trei ani intră gratuit.

Până atunci însă, U BT Cluj va juca joi, în deplasarea din Cehia, cu BC Prometey din Ucraina. Cele două echipe conduc în clasamentul Grupei K din faza Top 16 a BCL, neînvinse, cu câte 4 puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.