Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF.
Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alternativ de jucători, după ce au fost deja testate şi la cantonamentul de la Mogoşoaia, înainte de plecarea în Germania.
Aparatele funcţionează pe baza principiului aplicării presiunii negative urmată de presiune pozitivă, creând astfel un ciclu de vasoconstricţie şi vasodilataţie. Acest proces aduce beneficii semnificative asupra sistemului cardiovascular şi contribuie la revascularizarea ţesuturilor afectate, facilitând refacerea acestora.
“Terapia cu vacuum poate fi folosită pentru prevenţie, pentru pregătirea de efort, dar şi pentru refacere, după un efort ridicat. Toate echipele de top folosesc acest sistem, inclusiv Bayern, Real Madrid, Barcelona şi Liverpool, precum şi fotbalişti importanţi. Unul dintre aceştia este Cristiano Ronaldo, care are şi un program personalizat creat pentru el”, a declarat Claudiu Stamatescu, medicul Echipei Naţionale de Fotbal a României.
Această tehnologie avansată este menită să reducă riscul accidentărilor, demonstrând capacitatea echipei naţionale de a adopta şi utiliza cele mai moderne metode în pregătirea sportivă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.