După Manchester City, şi Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea s-au retras din proiectul Superligii europene, care cuprindea 12 mari grupări de pe continent, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manchester City a fost primul club care a făcut anunţul oficial că începe procedura de retragere din grupul care a iniţiat proiectul Superligii europeane.

"Manchester City poate confirma că a început oficial procedura de retragere din grupul aflat în procesul de dezvoltare a unui proiect de Superliga Europeană", a anunţat City, marţi seară.

"După ce v-am ascultat (n.r. - pe fani) şi am ascultat şi comunitatea mai largă a fotbalului în ultimele zile, ne retragem din Superliga propusă. Am făcut o greşeală şi ne cerem scuze”, a precizat Arsenal, într-un comunicat, în timp ce Manchester Uniter a menţionat scurt: "Nu vom participa la Superliga europeană".

Tottenham, la rândul său, a evidenţiat consecinţele juridice ale acestei retrageri, după ce au fost semnate mai multe contracte: "Putem confirma că am început oficial procedurile de retragere din grupului de cluburi care dezvoltă în prezent un proiect al Superligii europene."

"Liverpool Football Club poate confirma că implicarea noastră în planurile propuse de a forma o Superligă Europeană a fost întreruptă", a fost comunicatul clubului Liverpool.

"După cum s-a scris mai devreme în această seară, Chelsea Football Club poate confirma că a început procedurile oficiale de retragere din grupul care dezvoltă planuri pentru o Superligă europeană. După ce ne-am alăturat grupului la sfârşitul săptămânii trecute, acum am avut timp să analizăm problema pe deplin şi am decis că participarea noastră la aceste planuri nu va fi în interesul cel mai bun al clubului, al suporterilor noştri sau al comunităţii fotbalului în general", a precizat şi Chelsea.

După prima retragere, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, marţi seară că este "încântat” să o vadă pe Manchester City renunţând la participarea la Superligă, un proiect care a ameninţat fotbalul european cu implozie timp de două zile.

"Sunt încântat să salut revenirea lui City la familia fotbalului european”, a spus liderul UEFA pentru AFP,  salutând "marea inteligenţă şi curajul" acestei retrageri, prima dintre cele 12 cluburi promotoare ale proiectului.

Super League s-a prăbuşit la 48 de ore de la anunţul creării, fiind aşteptate şi alte retrageri.

Potrivit TV3 Catalunya, preşedintele Barcelonei, Joan Laporta, a asigurat că nu va ratifica aderarea clubului la Superliga până când nu va avea acordul suporterilor-membri, socios.

Şi Atletico Madrid este gata să-şi reconsidere poziţia.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.