Căpitanul echipei Australiei de Cupa Davis şi fostul număr unu mondial Lleyton Hewitt, suspendat două săptămâni din cauza comportamentului în timpul unui control antidoping, a anunţat joi că va face apel.
Hewitt, în vârstă de 44 de ani, a fost suspendat două săptămâni şi a primit o amendă de 30.000 de dolari australieni pentru că a împins un însoţitor voluntar antidoping în vârstă de 60 de ani la finalul semifinalelor Cupei Davis împotriva Italiei, la Malaga (Spania), în noiembrie 2024.
Fostul jucător a susţinut că a acţionat în legitimă apărare. Cu toate acestea, suspendarea sa va intra în vigoare abia la 24 septembrie, ceea ce înseamnă că va putea să-şi îndeplinească rolul de căpitan în meciul Cupei Davis împotriva Belgiei, care va avea loc în acest weekend la Sydney.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Sunt foarte dezamăgit de decizie în general, dar şi de întregul proces, să fiu sincer, şi de lipsa de informaţii care au fost divulgate”, a declarat Hewitt la Ken Rosewall Arena. „Voi face apel împreună cu echipa mea juridică, aşa că nu voi mai face declaraţii pe această temă”, a adăugat el.
Când a fost întrebat dacă intenţionează să se retragă în acest weekend în lumina acestei suspendări, el a fost categoric: „Nu”. „Această competiţie este prea importantă. Cred că, în fond, acest lucru îi va face pe băieţi şi mai puternici pentru a intra pe teren şi a-şi face treaba”, a mai estimat el. Australia nu a mai câştigat Cupa Davis din 2003.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.