Italianul Jannik Sinner a câştigat duminică turneul de la Roma şi a devenit, la 24 de ani, cel mai tânăr jucător care câştigă toate cele nouă turnee ATP Masters 1000.
Liderul clasamentului mondial, Jannik Sinner (24 de ani) l-a învins pe norvegianul Casper Ruud (27 de ani, locul 25 ATP) în finala de la Roma, în două seturi, scor 6-4, 6-4. Cu această victorie, Sinner a stabilit două borne importante ale carierei sale şi ale istoriei tenisului: este primul italian, după Adriano Panatta, în 1976, care se impune în Openul Italiei, dar a devenit al doilea jucător din istorie, şi cel mai tânăr, care a câştigat toate cele nouă turnee Masters 1000. Sinner a reuşit această performanţă în mai puţin de trei ani. Celălalt jucător care a câştigat toate Masters-urile 1000 este Novak Djokovic, căruia i-au trebuit unsprezece ani să ajungă aici, la vârsta de 31 de ani.
Pentru Jannik Sinner, turneul de la Roma a fost al cincilea trofeu cucerit în acest an, după Indian Wells, Miami, Monte Carlo şi Madrid.




























