Tenis: Accidentată la genunchi, Victoria Mboko, numărul 9 mondial, s-a retras de la Wimbledon

Tenis: Accidentată la genunchi, Victoria Mboko, numărul 9 mondial, s-a retras de la Wimbledon

Tânăra jucătoare canadiană Victoria Mboko (locul 9 mondial) s-a retras de la turneul de la Wimbledon (29 iunie-12 iulie). Ea s-a accidentat la genunchiul stâng miercuri, în timpul meciului din optimile probei de simplu de la Queen's.

Jucătoarea canadiană în vârstă de 19 ani s-a accidentat la genunchiul stâng la meciul de simplu împotriva Karolinei Pliskova (6-2, 3-4, abandon). Ea a renunţat rapid şi la continuarea turneului de dublu, unde era înscrisă alături de Serena Williams.

Odată cu această retragere, perspectiva unei perechi formate din vedeta americană şi tânăra canadiană devine imposibilă pentru Wimbledon. Chiar dacă încă se gândeşte la asta, Williams va trebui, în orice caz, să-şi găsească o nouă parteneră dacă doreşte să participe la turneul de dublu pe iarba de la All England Club. Ea ar urma să facă pereche cu jucătoarea cehă Karolina Muchova la Berlin, săptămâna viitoare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră