Team România încheie cu patru medalii - una de aur şi trei de argint - prima săptămână de concurs la Jocurile Olimpice de la Tokyo. De asemenea, după prima săptămână s-a remarcat evoluţia lui David Popovici - locul 4 la 200 metri liber şi 7 la 100 metri liber, dar şi al lui Vlad Dascălu - locul 7 la mountain bike.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rezultatele înregistrate de sportivii români în prima săptămână la JO:
 
Tir sportiv: Laura Ilie - nu a reuşit calificarea în finală
 
Tenis de masă: Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, eliminate în turul trei; Ovidiu Ionescu, eliminat în turul doi; Ovidiu Ionescu/ Bernadette Szocs, eliminaţi în sferturi la dublu mixt
 
Fotbal: România nu a trecut de faza grupelor, după 1-0 cu Honduras, 0-4 cu Coreea de Sud şi 0-0 cu Noua Zeelandă
 
Judo:cat. 52 kg feminin - Andreea Chiţu; Alexandru Raicu (73 kg); Vlăduţ Simionescu (+100 kg), eliminaţi în primele două tururi;
 
Nataţie:  David Popovici, locul 4 la 200 metri liber şi locul 7 la 100 metri liber; Robert Glinţă, locul 8 la 100 metri spate; Bianca Andreea Costea, eliminată în serii la 100 metri liber; Daniel Martin, eliminat în serii la 100 metri fluture
 
Triatlon:  Felix-Pierre Duchampt, locul 36
 
Baschet 3x3: echipa feminină nu s-a calificat în sferturi, după şase înfrângeri şi o victorie: 10-21 cu China, 8-20 cu Japonia, 14-22 cu Italia, 11-22 cu SUA, 12-21 cu Rusia, 22-14 cu Mongolia şi 12-22 cu Franţa.
 
Scrimă: Ana Maria Popescu, argint la spadă; Iulian Teodosiu, eliminat în optimi la sabie.

Canotaj: Aur- Ancuţa Bodnar, Simona Radiş (dublu vâsle feminin); Argint (patru rame fără cârmaci masculin) Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari; Argint (dublu rame masculin) Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă; 8+1 feminin, locul 6; 8+1 masculin - nu s-a calificat în finală; dublu vâsle feminin (categorie uşoară) - Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă -locul 6; dublu rame feminin (Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi) - locul 9; dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache) - locul 9; patru rame fără cârmaci feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu şi Cristina Georgiana Popescu) - locul 9.

Box: Maria Claudia Nechita, eliminată în sferturi; Cosmin-Petre Gîrleanu, eliminat în primul tur.

Tir cu arcul: Mădălina Amăistroaie, eliminată în primul tur

Ciclism - Mountain bike: Vlad Dascălu - locul 7; la ciclism pe şosea, Eduard Grosu nu a terminat cursa.

Tenis: Mihaela Buzărnescu, eliminată în turul doi la simplu; Monica Niculescu/Raluca Olaru, eliminate în turul doi la dublu

Atletism: Alin Alexandru Firfirică a ratat calificare în finală la aruncarea discului.

Gimnastică: Larisa Iordache s-a calificat în finală la bârnă; Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finală la sărituri; Maria Holbură a ratat toate finalele.

Jocurile Olimpice continuă până la 8 august, iar România mai are în competiţie sportivi la atletism, lupte, tenis de masă şi gimnastică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.