Kenya anunţă primul său deces cauzat de virusul Ebola

Kenya anunţă primul său deces cauzat de virusul Ebola

Un kenyan care locuia în Republica Democratică Congo a murit de Ebola luni seara într-un spital din Nairobi, a anunţat marţi ministrul sănătăţii din Kenya, acesta fiind primul caz de infectare şi primul deces legat de această boală înregistrate vreodată în această ţară din Africa de Est, relatează AFP şi Reuters.

Pacientul din Kenya era bolanv de aproximativ o lună şi călătorise pe cale rutieră din Congo către Kampala, capitala Ugandei, de unde a zburat spre Nairobi sâmbătă, a declarat ministrul sănătăţii, Aden Duale.

Republica Democratică Congo (RDC) se confruntă cu cea de-a 17-a epidemie de Ebola din istoria sa, care a devenit în doar câteva luni cea mai mortală epidemie cunoscută vreodată în această vastă ţară din Africa Centrală. Până în prezent, au fost înregistrate 8 300 de cazuri, dintre care peste 4 000 au fost mortale, conform celor mai recente date furnizate de autorităţile congoleze.

După ce a ajuns la aeroportul internaţional din Nairobi, kenyanul bolnav a trecut de controlul sanitar şi a fost dus ulterior de o rudă la Spitalul din Nairobi. A fost internat cu febră, frisoane şi hemoragii subcutanate şi a fost plasat rapid în izolare, a declarat Duale.

Pacientul a decedat luni seara târziu.

Directorul general al Ministerului Sănătăţii, Patrick Amoth, a explicat că pacientul a putut trece de controlul de la aeroport deoarece medicamentele îi mascaseră simptomele.

PACIENTUL VA FI ÎNMORMÂNTAT MARŢI

Pacientul kenyan urma să fie înmormântat marţi, conform protocoalelor menite să prevină răspândirea în continuare a virusului, a spus Duale.

Autorităţile sanitare au identificat 28 de persoane cu care acesta a intrat în contact în Kenya, inclusiv rude şi personal medical.

Autorităţile încearcă, de asemenea, să identifice alţi 23 de pasageri şi patru membri ai echipajului care se aflau la bordul zborului său cu compania Jambojet.

Duale susţine că Kenya este bine pregătită să răspundă la cazurile de Ebola. „Am continuat să menţinem, ca ţară, un nivel ridicat de alertă pentru Ebola încă de la începutul epidemiei, în luna mai”, a spus el.

Ebola se răspândeşte prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate, fie că sunt în viaţă sau decedate. Boala poate provoca febră, vărsături, diaree şi, în cazuri grave, hemoragii interne şi externe.

Focarul din Congo a fost declarat la mijlocul lunii mai, dar este posibil să fi început cu câteva luni mai devreme. Focarul este cauzat de tulpina rară Bundibugyo a virusului Ebola, pentru care nu există un vaccin sau un tratament eficient dovedit.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră