Jucătorul Florin Tănase a declarat, duminică seară, că FCSB a obţinut o victorie importantă cu Universitatea Craiova, scor 3-2, în Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am întâlnit un adversar bun, importane sunt ceke trei puncte. Cred că au avut situaţiii bune în repriza a doua. Eu nu cert colegii, mai ţip în teren, nu există fotbalist să nu greşească. Cred că am scos Craiova diin lupta petru titlu, va fi foarte greu. sunt 17 puncte. Va fi greu pentru noi, trebuie sâ câştigăm tot. Am avut o serie bună cu Edi, îi mulţumim", a decarat Tănase.

Întrebat cum i-a cucerit antrenorul Anton Petrea, Tănase a răspuns "Cu antrenamnetele pe care le face, cu ce putea?".

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului naţional

Golurile au fost înscrise de Andrei Ivan ’13 (penalti) şi Cîmpanu ‘56 pentru craioveni, respectiv Dumiter ’17, Şut ’39 şi Cordea ‘90+1 pentru FCSB.

La partidă au asistat câteva mii de spectatori. Iniţial, ei ar fi trebuit să părăsească stadionul la ora 21.00, însă autorităţile au anunţat că suporterii pot asista la tot meciul, astfel că au rămas în tribune până la final.

Casa Pariurilor Liga 1, în care gazdele au condus cu 1-0 şi bucureştenii au marcat ultimul gol în minutul 90+1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.