Pentru Mario Bratu, unul dintre jucatorii de perspectivă ai clubului Petrolul Ploieşti, vara n-a inceput tocmai plăcut. Chiar înainte de finalul stagiunii precedente, la unul dintre antrenamente, Mario s-a accidentat la genunchi şi, deşi a sperat într-o refacere rapidă, până la urmă verdictul final al medicilor a fost unul dur: ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul piciorului stâng.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aşa încât, vineri,  tânărul mijlocaş s-a văzut nevoit să treacă printr-o intervenţie chirurgicală, efectuată la o clinică din Bucureşti. „Operaţia a decurs foarte bine, iar astăzi aştept să plec acasă. De luni voi începe recuperarea, însă va dura ceva timp până când voi putea reveni şi la antrenamente. Trebuie să fiu tare, să trec peste acest moment greu şi să mă întorc mai puternic!”, a spus Mario Bratu.

În vârstă de 21 de ani, pe care i-a împlinit chiar la începutul acestui an, Bratu a bifat 21 de apariţii în stagiunea precedentă a Superligii, el aflându-se, în ultimii ani, şi în anturajul selecţionatei Under 20.



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.