Fostul antrenor Dan Petrescu a fost prezent la arena „Anghel Iordănescu”, din Voluntari, vineri, cu ocazia debutului de sezon în Superligă.
Dan Petrescu nu a fost ocolit de reporteri la prima sa prezenţă pe o arenă fotbalistică după ce s-a îmbolnăvit şi s-a retras.
"Nu am mai fost de foarte mult timp, de aproape un an, dar acum sunt bine. A fost un meci destul de bun. Normal, mi-e dor, a trecut aproape un an, eu nu am avut pauze în carieră.
M-am uitat şi la Mondial, mai mult fiica mea Jennifer s-a uitat, mai ales la meciurile de la 4 dimineaţa. Şi eu aş vrea tot Argentina să câştige. Mi-am dorit Anglia, dar e păcat.
Cred că Universitatea Craiova va rămâne favorită, mai ales că a luat jucători buni. Tot timpul echipa campioană e favorită" a declarat Dan Petrescu.
Întrebat despre revenirea pe banca tehnică a unei echipe, Petrescu a fost ferm: "Au fost discuţii, dar nu a fost cazul. Cu drag mă voi întoarce când voi putea şi voi fi 100%. E posibil orice.", a mai spus Dan Petrescu.




























