Vedeta muzicii country Reba McEntire va urca pe scena Super Bowl, luna viitoare, pentru a intona imnul naţional, iar Post Malone va interpreta piesa "America the Beautiful" la evenimentul din Las Vegas, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Starurile vor cânta în data de 11 februarie, pe Allegiant Stadium din Las Vegas, înainte de meciul pentru campionat în National Football League (NFL) şi de spectacolul din pauza meciului, cu Usher.

De asemenea, Andra Day va interpreta piesa "Lift Every Voice and Sing" în cadrul reprezentaţiilor premergătoare meciului.

Actorul Daniel Durant va interpreta imnul naţional în limbajul american al semnelor. El îl va urma pe colegul său de distribuţie din filmul "CODA" şi câştigător al premiului Oscar Troy Kotsur, care a acceptat acest rol anul trecut.

Compania Roc Nation a lui Jay-Z şi producătorul Jesse Collins, câştigător al premiului Emmy, vor fi coproducători executivi ai spectacolului din pauză.

McEntire, câştigătoare a trei premii Grammy, a devenit un simbol al muzicii country cu peste 30 de albume de studio care includ o varietate de hituri precum "Fancy", "Consider Me Gone" şi "Does He Love You". Interpreta a fost inclusă în Country Music Hall of Fame în 2011 şi a primit o distincţie de la Kennedy Center în 2018. A jucat în musicalul de pe Broadway "Annie Get Your Gun" şi a fost nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul principal din serialul de televiziune "Reba". De asemenea, anul trecut şi-a lansat cel mai recent album " Not That Fancy " şi o nouă carte.

Post Malone, nominalizat de 10 ori la premiile Grammy, a înregistrat mai multe hituri, inclusiv "Congratulations" cu Quavo, "rockstar" cu 21 Savage şi "Sunflower" cu Swae Lee, din filmul de animaţie "Spider-Man: Into the Spider-Verse" din 2018. Cântăreţul-rapper-compozitor şi-a lansat anul trecut cel de-al cincilea album de studio, "Austin".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.