Antrenorul Flavius Stoican a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, organizată înaintea meciului cu Sepsi, că atmosfera de la echipa Dinamo este din ce în ce mai bună după cele trei meciuri fără înfrângere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Avem o partidă dificilă, cum de altfel sunt toate de acum încolo, cum au fost şi până acum. Ceea ce vreau de la jucători este să mergem pe aceeaşi linie, mă refer la dorinţă, determinare, la realizări, să fim responsabili la situaţiile pe care o să le avem în această partidă, să încercăm să fim o echipă mai compactă, să nu lăsăm spaţii, pentru că întâlnim Sepsi, o echipă cu jucători talentaţi, jucători are au calitate individuală, tehnică foarte bună şi atunci trebuie să fim foarte atenţi. Avem ultimele două meciuri din acest campionat până începe play-out-ul, în care încercăm să luăm cât mai multe puncte, chiar dacă sunt adversari mai bine cotaţi ca noi, Sepsi şi CFR Cluj. Sunt convins că cei de la Sepsi au o mare dezamăgire că nu au prins play-off-ul. Chiar dacă au pierdut acum cu CFR-ul, au făcut o partidă consistentă, dar nu au reuşit să marcheze. Dar au avut o posesie foarte bună, şi-au creat situaţii, au avut iniţiativa, deci nu o să fie uşor. E un meci deschis oricărui rezultat. Atmosfera este din ce în ce mai bună la noi, dar mai este nevoie de muncă şi mă refer la realizările individuale din timpul jocului, fie pe partea ofensivă, fie pe cea defensivă. Dar este într-adevăr o linişte mentală mai bună, dar nu în totalitate. Sunt indisponibili şi Mirko Ivanovski, şi Răuţă şi Matei şi Igor Jovanovici. Deci sunt patru jucători care sunt indisponibili, plus cei dinainte, Ivanov, Rici Grigore. Încerc ca la ora meciului să aliniez un prim 11 foarte bun, care să poată din punct de vedere medical. Sunt dureri, din ce am discutat cu ei, dar nu dureri care să-i pună afara gazonului o perioadă lungă. Vom vedea şi astăzi cum se simt. Ni s-a promis după meciul cu Rapid o primă, chiar dacă nu este o sumă exorbitantă. Ceea ce mă încântă este că indiferent dacă jucătorii sunt titulari, rezerve sau în afara lotului, se împarte în mod egal la toată lumea. Asta este un lucru îmbucurător, pentru că vrem şi arătăm ca o familie. (n.r. - dacă a fost surprins de înfrângerea FCSB) Am crezut că FCSB, cu jucătorii pe care îi au şi că sunt în luptă cu CFR-ul, îşi vor adjudeca victoria. Dar au întâlnit o echipă de copii, de tineri, muncitori şi se poate întâmpla orice chiar dacă plecau favoriţi. (n.r. - dacă mai are FCSB şanse la titlu) Dacă se înjumătăţesc punctele? Atât timp cât noi ne dorim ca să mergem cât mai sus, să încercăm să scăpăm de retrogradare direct, vă daţi seama că există şi la ei", a declarat Stoican, într-o conferinţă de presă. 

Stoican a precizat că şi Dinamo poate găzdui refugiaţi în cantonamentul de la Săftica. 

"Avem (nr. - loc) dacă e nevoie, vedem cum, punem saltele, facem, găsim soluţii dacă sunt mulţi. Cu siguranţă deschidem uşa pentru fiecare dintre oamenii care au probleme, mă refer la cei din Ucraina. Pentru că sunt oameni cu mult suflet. Am fost acolo, am stat patru ani şi ştiu ce fel de popor este, ce oameni primitori sunt ei ca naţie", a spus el. 

Partida Dinamo - Sepsi Sfântu Gheorghe va avea loc, marţi, de la ora 17.30, în etapa a XXIX-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.